Poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică Vâlcea se
întorceau de la Brezoi unde participaseră la o acţiune de prindere
a unor persoane bănuite de braconaj piscicol. Oamenii legii au
observat chiar momentul în care autoturismul a părăsit partea
carosabilă şi i-a lovit pe cei doi pietoni care se deplasau pe
trotuar.

„Imediat, poliţiştii au intervenit, împreună cu alţi cetăţeni, pentru scoaterea de sub autoturism a unei femei rămase blocată. Autoturismul a fost ridicat, iar femeia a fost scoasă fără a i se pune viaţa în pericol”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

Polițiștii au anunțat accidentul la 112 iar atât cei doi
pietoni, cât şi şoferul autoturismului implicat în accident, au
fost preluaţi de echipaje de la Ambulanţa Vâlcea şi transportaţi
la spital pentru îngrijiri medicale.

Sursa foto: Vocea Valcii

 
 

Urmărește-ne pe Google News