Accidentul s-a produs în comuna Volovăț, din Suceava. Un tânăr
a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de gardul unei
locuințe din sat. După ce s-a dezmeticit, șoferul a fugit iar
proprietarul locuinței, trezit din somn, a chemat Poliția.
Întâmplarea s-a produs în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, în
jurul orei 1.00.
Polițiștii din Marginea au găsit un Ford Focus cu multiple avarii. Pe partea carosabilă, cât și în curtea imobilului, au fost identificate mai multe elemente de caroserie provenite de la autoturism, inclusiv roata și aripa dreapta față arată monitorulsv.ro.
Polițiștii au făcut câteva verificări și au ajuns la
concluzia că autovehiculul lovit era condus de un tânăr în vârstă
de 20 de ani, din comuna Burla. Inițial, suspectul a fost căutat
acasă, nu a fost găsit astfel că oamenii legii au instituit mai
multe filtre rutiere.
Aproape o oră mai târziu, a fost opri la control un autoturism,
pe un drum din Burla.
În mașină se aflau doi tineri, unul, în vârstă de 20 de ani,
la volan, iar pe bancheta din spate, al doilea, de aceeași vârstă.
Cel din spate era Petru Pleșa, suspectul căutat pentru accidentul
din Volovăț.
Cel din urmă a recunoscut că a fost implicat în accidentul de
la Volovăț și a explicat că a plecat de la fața locului pentru
că s-a speriat. Acesta l-a chemat să îl ia de la Volovăț pe
verișorul său.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că tânărul
implicat în accidentul de la Volovăț avea concentrație de 0,75
miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce
verișorul venit să îi ia avea concentrația de 0,45 mg/l alcool
pur în aerul expirat, tot peste limita pentru care se întocmește
dosar penal. Verișorii băuți s-au ales cu dosare penale.