Poliția finlandeză a arestat sâmbătă, la Helsinki, un automobilist care a rănit patru pietoni, dintre care doi sunt în stare gravă, într-un act care nu pare a priori intenționat. Accidentul a avut loc în apropierea gării din centrul orașului Helsinki, a indicat poliția, potrivit Agerpres.
”Nimic nu ne face să ne gândim pentru moment că ar fi ceva intenționat”, a declarat pentru cotidianul Helsingin Sanomat un purtător de cuvânt al poliției finlandeze, Henri Helminen. Identitatea șoferului nu a fost dezvăluită.
Ca și alte capitale europene, Helsinki a înăsprit măsurile de securitate pentru noaptea de Anul Nou.
Înainte de Crăciun, un camion de 20 de tone, cu numere de înmatriculare de Polonia, care transporta oţel, a intrat în mulțime la Berlin. Zeci de persoane au fost rănite și multe dintre ele au murit, în Piața de Crăciun de la Berlin, în apropiere de Biserica Kaiser Wilhelm Memorial. Incidentul seamănă cu atentatul de la Nisa din 14 iulie, când un camion a intrat în mulţimea care se plimba pe stradă şi sărbătorea Ziua Naţională a Franţei. Până acum, Germania a fost ocolită de atentate sângeroase, precum cele din Franța și Belgia, însă țara era în alertă sporită.