Bolidul condus de Ovidiu a ieșit de pe șosea după ce a rupt parapetele de pe marginea drumului și a ajuns pe câmp, răsturnat. Accidentul s-a produs în jurul orei 16:00 și salvatorii au găsit în vehicul cinci victime, dintre care una, șoferul, inconștientă.

„Cu toate eforturile medicilor, persoana inconștientă, un tânăr de 19 de ani, a fost declarată decedată. Ceilalți patru tineri din mașină, toți în vârstă de 19 ani, au fost transportați la UPU Suceava”, a transmis ISU Suceava.

„Au ieşit să se plimbe cu maşina, maşină proaspăt cumpărată”, a declarat sursei citate tatăl unuia dintre tinerii pasageri răniți în accident.

Din primele cercetări, se pare că șoferul nu a adaptat viteza la drumul acoperit cu mâzgă și la vremea de afară, ploioasă. „Au ieşit să le arate, el, proprietarul, cum e maşina, cum merge. Ca tinerii, na! Şi, uite, ca tinerii, ce-au putut să facă!”, a spus tatăl unei alte victime. Fiul lui, care era pe scaunul din dreapta faţă, a scăpat doar cu răni uşoare și nu a necesitat internare.

Băieții din spate, doi de 19 ani și unul de 18 ani, sunt internați cu răni grave. Unul dintre aceștia are fracturi deschise multiple la nivelul membrului superior și la membrul inferior drept, un alt tânăr a suferit un traumatism abdominal (lezare splenica și fracturi de bazin), iar un al treilea, în starea cea mai gravă, a suferit o ruptură vasculară, a scris Obiectiv de Suceava.

Pentru cei trei tineri s-au lansat pe rețelele de socializare apeluri de donare de sânge.

Urmărește-ne pe Google News