Un bărbat de 73 de ani conducea cu viteză un autoturism pe Calea Călărașilor, iar la intersecția cu strada Milcov a pătruns în sensul giratoriu, a acroșat bordura și a sărit cu autovehiculul peste acesta, scrie ziarul brăilean Obiectiv.
Șoferul a ajuns la spital şi a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit unor martori, înainte de a se urca la volan, şoferul a vrut să ia un taxi din zona Bariera, dar era murdar, abia vorbea și a fost refuzat de taximetrist. El a plecat pe jos şi şi-a luat maşina care era parcată printre blocuri.
La data de 17 februarie, în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor ar fi avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un bărbat de 73 de ani, din Brăila, conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, dinspre strada Radu Negru către strada Sebeșului, și a zburat cu mașina peste sensul giratoriu, pe care nu l-a mai ocolit.
„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au transmis poliţiştii.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro