Incidentul a avut loc joi seară, în timp ce polițiștii locali încercau să fluidizeze traficul în zona Piaţa Sudului din București.

Bărbatul de 90 de ani, care părea dezorientat, le-a transmis polițiștilor că are probleme cu memoria și nu mai știe să ajungă acasă.

După ce l-au identificat pe șofer, polițiștii locali l-au condus în siguranță la domiciliu său.

„În vârstă de 90 de ani, D.C. a solicitat sprijin agenţilor Poliţiei Locale Bucureşti, rugându-i să-l conducă acasă, întrucât are probleme cu memoria și nu-şi mai aminteşte drumul. După identificare, poliţiştii locali l-au însoţit pe bărbat, în siguranţă, până la domiciliul său, din sectorul 5 al Capitalei”, a informat Poliția Locală a Municipiului București, pe Facebook.

Poliția Locală a Municipiului București a efectuat demersuri pentru reevaluarea medicală privind dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice a șoferului de 90 de ani.

FOTO: Poliția Locală a Municipiului București – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News