Incidentul a avut loc vineri seara, la Timișoara, pe linia Expres 1. Călătorii povestesc că, de fapt, șoferul le-a spus că vrea să-i ducă în depou să se plângă direct șefului. N-a mai ajuns însă acolo. Călătorii au chemat poliția, iar oamenii legii au intervenit și l-au dus la Clinica de Psihiatrie, de unde a fost trimis la Spitalul Județean, pentru că avea tensiunea foarte mare.

S-a întâmplat în jur de ora 18, pe linia Expres 1, în Calea Șagului. Povestea este mai complicată, au curs înjurături din ambele părți, iar șoferul n-a mai rezistat și a cedat nervos.

Nu este singurul incident în care au fost implicați soferi care asigura transportul public.

Am urcat după ora 18 în Expres 1. Fără să anunțe, șoferul a schimbat brusc traseul. Ne-a zis că ne duce pe toți în garaj, să ne certăm cu șeful lui. Era supărat că o femeie i-a reproșat că a întârziat. Am chemat poliția, a venit alt autobuz, ne oprise lângă Pensiunea Vlad, pe Rebreanu. Unii oameni așteptau de la 17”, a povestit un călător pentru tion.ro.

Potrivit directorului Societății de Transport Public Timișoara, șoferul a încercat să le explice călătorilor că era trafic mare și nu a putut evita întârzierea, dar nu s-a înțeles cu oamenii. După ce la fașa locului a ajuns Poliția, un alt șofer a preluat autobuzul.

În stație la Veteranilor a urcat o doamnă foarte supărată că a întârziat. Am vorbit cu șoferul, mi-a spus că a avut undeva la 13 minute întârziere, mi-a spus că nu avea ce să facă, erau ambuteiaje, nu are bandă specială. Doamna a început să îl jignească, i-a spus că sună ea la director și s-a coalizat cu alți călători, care au început să-l facă în fel și chip. El le-a explicat că nu este vina lui, că sunt ambuteiaje, că nu sunt destui șoferi șamd. S-a enervat și el și, în loc să meargă înainte, a făcut dreapta pe Rebreanu, intenționat, pentru că era foarte supărat, a tras dreapta și le-a spus că se retrage în garaj, că este foarte nervos și se simte foarte jignit. O parte dintre călători au coborât, alții au rămas și au sunat la poliție”, a explicat Nicu Bitea, directorul STPT.

Criza de șoferi de la societate este cunoscută de mult timp și de cei din administrația locală. Au fost probleme mari și cu salariile, iar conducătorii auto demisionau, din pricina salariilor mici. STPT a reînceput recent să facă angajări pe aceste posturi, dar operațiunea este de durată.

Sursa imaginilor: tion.ro


Marius Dragomir s-a căsătorit după 17 ani de relație. „Am făcut cununia religioasă chiar în ziua aniversării noastre”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News