Cinci camioane implicate, paguba e de 450.000 de euro. Foto: BLP
Un accident grav în care au fost implicate 5 camioane a avut loc pe Autobahn 12, lângă Briesen, în Germania. Un șofer de TIR a murit, altul e în stare critică, scrie rbb24.de, site-ul televiziunii de stat RBB, care emite pentru Berlin și Brandenburg.
Un șofer de camion a intrat cu viteză într-un blocaj în trafic, marți de dimineață în jurul orei 7.30, pe autostrada 12 din Germania. Cabina a fost strivită în impactul cu semiremorca unui alt camion, iar șoferul, un polonez în vârstă de 30 de ani, a murit pe loc.
Camionul izbit a intrat, la rândul lui, în cel din față și în total cinci TIR-uri au fost implicate în teribilul accident din apropiere de Briesen, în nord-estul țării, în apropiere de Berlin.
Șoferul camionului izbit inițial, 33 de ani, a suferit răni extrem de grave, fiind transportat la spital cu un elicopter. Sursa citată nu menționează naționalitatea celorlalți trei șoferi implicați, toți scăpați cu răni minore.
Autostrada A12 în direcția Berlin a fost închisă câteva ore. Potrivit poliției, accidentul s-a produs în apropiere de Fürstenwalde / Spree (Oder-Spree) între joncțiunea Müllrose și Briesen.
Trei dintre cele cinci semiremorci implicate au trebuit să fie tractate. Potrivit unei estimări inițiale, pagubele se ridică la aproximativ 450.000 de euro.