UPDATE ora 13.00. IPJ Satu Mare a transmis, într-un comunicat, că bărbatul de pe filmare a fost oprit în tratic, luni, 13 mai, la Rașca, localitatea de domiciliu, în jurul orei 9.30, de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. „În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a menționat poliția sătmăreană.

Știrea inițială. Potrivit imaginilor de pe rețelele sociale, bărbatul, care nu ar deține permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism și a ieșit la plimbare, însoțit de încă doi localnici.

Omul a condus cu berea în mână, dar și fără a purta centura de siguranță. Nici pasagerul din dreapta nu era asigurat. Muzica răsuna în boxe, iar țigara nu a lipsit din mâna „șoferului”.

Imaginile video au fost transmise către IPJ Satu Mare, care s-a autosezizat și îl caută pe șofer, a precizat publicația locală PresaSM.

Urmărește-ne pe Google News