În videoclipul difuzat de autorități, referitor la incidentul petrecut pe 25 decembrie, se poate vedea cum vehiculul care circulă pe bulevardul Rafael Núñez încearcă să intre în față la coada de la un fast-food Drive-Thru.
Aflați în zonă, polițiștii i-au făcut mai întâi semne să meargă mai departe. Apoi s-au așezat în fața mașinii.
Șoferul a decis, brusc, să plece, deși agenții îi ceruseră să coboare din vehicul, și a pornit cu ei pe capotă! După circa 200 de metri, e blocat de mașina unei alte patrule și reținut
Pe lângă cei doi ofițeri care au rămas atârnați de capotă, încă unul încearcă să oprească mașina și lovește geamul șoferului. În vehicul se aflau două tinere, de 19 și 21 de ani.
Șoferul Lautaro Ordóñez, 20 de ani, care conducea mașina, a fost acuzat de vătămare ușoară (unul dintre ofițeri a suferit răni la picioare și a fost internat) și rezistență la autoritate și i-a fost suspendat permisul de conducere.
La o zi după accident, tânărul, care fusese plasat în arest, a fost eliberat și este cercetat sub control judiciar.
În 2020, el a fost amendat pentru depășirea vitezei legale. În noiembrie 2021, Lautaro a fost prins băut la volan, cu 1,47 alcoolemie. În aceeași lună a fost amendat și pentru conducerea cu faza scurtă oprită. Potrivit înregistrărilor, primele două amenzi au fost plătite, în timp ce a treia nu a fost încă plătită.