Cabina a fost dezmembrată în accident. Foto: Cadena Ser
Un șofer de TIR din România a scăpat aproape nevătămat dintr-un teribil accident provocat de colegul lui de echipaj, un camionagiu argentinian care a murit pe loc, marți dimineață devreme, pe o autostradă din Spania, relatează Cadena Ser.
Cei doi șoferi, angajați ai firmei iberice Comotrans, se aflau pe autostrada A-7, în apropiere de Totana, Murcia, când s-a produs accidentul. Conform primelor ipoteze ale anchetei, șoferul argentinian a văzut târziu și a încercat să evite un alt TIR avariat în mijlocul drumului, după ce fusese lovit de o dubă. A pierdut controlul volanului și a răsturnat camionul peste balustrada de pe mijlocul autostrăzii.
Salvatorii fuseseră chemați la accidentul dintre dubă și TIR-ul de pe mijlocul benzilor, dar l-au găsit în cabina distrusă a celui de-al doilea TIR pe șoferul argentinian mort. Însoțitorul acestuia, de origine română, a trebuit să fie transferat la cel mai apropiat spital, dar fără răni grave.
Ambii șoferi au părăsit coasta Mediteranei luni seara spre Barcelona și Perpignan, cu camionul încărcat cu legume. Pe această rută a avut loc tragedia, capul tractor al camionului a rămas o masă de fiare distruse.