„Cursa mortală” s-a derulat în noaptea de luni spre marți, 30 martie. În jurul orei 1.00, un echipaj de poliție a observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Întrucât șoferul acestuia nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, s-a declanșat operațiunea de urmărire.

„La un moment dat, pe DC 106, la ieșire din localitatea Cocorăștii Colț, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat în afara părții carosabile și, din nefericire, în urma impactului, a decedat. Din verificări a reieșit faptul că autovehiculul nu era înmatriculat, iar bărbatul aflat la volan avea suspendat dreptul de a conduce”, a transmis IPJ Prahova.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

 
 

Urmărește-ne pe Google News