În vârstă de 18 ani, Jack Burnell-Williams, cunoscut de apropiați ca Jak, a fost unul dintre solații care au participat la procesiunea din ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a, pe 19 septembrie. El a însoțit sicriul suveranei în timp ce acesta a fost transportat de la Westminster Abbey, prin Whitehall, pe lângă Palatul Buckingham și până la Wellington Arch.
În ziua înmormântării reginei, familia soldatului a publicat pe rețelele sociale imagini video cu trupele din Regimentul de Cavalerie care au luat parte la ceremonie, spunând cu mândrie Jak „își face datoria față de regină” pe ultimul său drum.
„Fiul meu își face datoria față de regină în ultima ei călătorie. Atât de mândru de tine Jak Williams xx tată foarte mândru xx”, a scris tatăl tânărului pe o rețea socială.
Potrivit sursei citate, se crede că Jak a luat parte la o serie de evenimente ceremoniale în timpul perioadei oficiale de doliu de după moartea reginei, pe 8 septembrie, inclusiv ”priveghiul prinților”, momentul solemn când cei patru copii au suveranei au vegheat sicriul cu trupul acesteia, depus la Westminster Hall.
În iunie, la doar o lună după ce Jak a împlinit 18 ani, mama lui a publicat în mediul online filmări cu soldatul care participa la Trooping of the Color, parte a ceremoniilor organizate cu ocazia Jubileului de platină al reginei, postare însoțită de mesajul „una dintre zilele în care am fost cea mai mândră”.
În timpul procesiunii funerare din 19 septembrie, soldații de cavalerie s-au aflat în spatele regelui Charles al III-lea și altor membri ai familiei regale, în timp ce mergeau în urma sicriului reginei, care era transportat la Wellington Arch din Hyde Park Corner din Londra.
Foto: EPA