Potrivit SBI, pe 14 iulie 2024, patru militari au evadat din unitatea de instruire din raionul Zahariv, regiunea Odesa, și intenționau să treacă pe jos granița Ucrainei cu Republica Moldova. Pentru a ajunge la graniță, fugarii au luat un taxi.
În momentul în care fugarii încercau să treacă fraudulos granița, polițiștii de frontieră i-au observat și i-au reținut. „Unul dintre ei l-a atacat pe polițistul de frontieră și a încercat să scape. Ca răspuns, polițistul a folosit o armă de serviciu și a împușcat atacatorul”, a anunțat SBI, într-un comunicat.
Angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei au deschis un dosar penal cu privire la moartea unui militar care a încercat să treacă granița și, din cercetările preliminare, SBI a anunțat că primele concluzii ale anchetei se referă la excesul de autoritate oficială al unui ofițer de aplicare a legii (polițistul de frontieră), care a cauzat consecințe grave (Partea 3 a articolului 365 din Codul penal al Ucrainei).
Sancțiunea acestui articol prevede pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de la șapte la zece ani, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a se angaja în anumite activități pe o perioadă de până la trei ani.
Detalii suplimentare despre incident au fost comunicate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Frontieră de Stat, Andri Demcenko. Potrivit acestuia, pe 14 iulie, în apropierea frontierei de stat din regiunea Odesa, echipajul de frontieră a oprit un autoturism cu patru pasageri, se pare, un taxi cu cadre militare, pe care SDF i-a numit fugari.
Doi dintre pasageri au fugit. „Mai târziu, unul dintre aceștia a atacat un militar. Pentru a-și salva viața, polițistul de frontieră a fost obligat să folosească o armă. A tras focuri de avertizare în direcția atacatorului”, a spus Demcenko.
gigiladrea • 15.07.2024, 12:55
tinerii ucrainieni fugari sunt din ce in ce mai numerosi si acum au ajuns sa moara ptr ca au vrut sa fie liberi si nu sunt de acord sa lupte intr-un razboi pe care nu il percep ca fiind al lor trist multi altii au murit in trecut in muntii maramuresului inghetati sau grav raniti si infometati foarte trist
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 16.07.2024, 22:55
gigiladrea • 15.07.2024, 12:55
tinerii ucrainieni fugari sunt din ce in ce mai numerosi si acum au ajuns sa moara ptr ca au vrut sa fie liberi si nu sunt de acord sa lupte intr-un razboi pe care nu il percep ca fiind al lor trist multi altii au murit in trecut in muntii maramuresului inghetati sau grav raniti si infometati foarte trist
Ciudat cum nu aleg să fugă în Rusia, ai? Şi nu, nu este războiul lor. Dacă Ucraina ar cădea, au impresia că cineva i-ar întreba înainte să-i înroleze cu forţa în armata rusă şi să-i trimită la alte "eliberări". Să-i întrebe pe ucrainenii din Doneţk şi Lugansk ce au păţit.
VolodimirZelenski • 15.07.2024, 16:08
gigiladrea • 15.07.2024, 12:55
tinerii ucrainieni fugari sunt din ce in ce mai numerosi si acum au ajuns sa moara ptr ca au vrut sa fie liberi si nu sunt de acord sa lupte intr-un razboi pe care nu il percep ca fiind al lor trist multi altii au murit in trecut in muntii maramuresului inghetati sau grav raniti si infometati foarte trist
Asta spune-i lui Vladimir Vladimirovici. El a inceput razboiul.