În plină campanie de eliberare în urma căreia se estimează că vor fi eliberați chiar și 5.000 de pușcăriași, pe individ pare să nu-l deranjeze câtuși de puțin pâinea amară a pușcăriilor și nici aglomerația de care abia scăpase de curând. În ”foame” de bani, Robert Iancu a ochit o casă prin Voluntari, a filat-o cu simț de răspundere și, când s-a asigurat că nu este nimeni acasă, a acționat. Fără ca măcar habar să aibă, spărgătorul de meserie care voia, printre altele, să-și schimbe garderoba, și-a făcut numărul sub supravegherea strictă a judiciariștilor de la Secția 23 care erau pe urmele sale. Ofițerii l-au lăsat să iasă din casă cu trei genți burdușite cu de toate și apoi l-au luat pe sus.

 ”Existau informații încă de când era în închisoare că într-un interval de timp foarte scurt bărbatul va încerca să dea o spargere. De aceea, polițiști din cadrul Secției 23 au speculat informațiile obținute și cu ajutorul Direcției Operațiuni Speciale din IGP și  l-au urmărit o perioadă. Când acesta a acționat, l-au prins exact când ieșea cu bunurile furate din respectiva casă. haine, bani și ceva aparatură electronică”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Spărgătorul a reușit ”performanța” să stea în libertate mai puțin de o lună

Robert Iancu, un client mai vechi al judiciariștilor, a reușit să stea în libertate mai puțin de o lună. Chiar dacă întreg prejudiciul  estimat la aproximativ 7.000 de lei – haine, bani și aparatură electronică -, a fost recuperat, Iancu va fi cercetat pentru furt calificat. Va fi prezentat magistraților în fața cărora a mai fost, cu șanse mari de a se întoarce iar la închisoare.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Chiar dacă Robert Iancu nu se numără printre deținuții eliberați în baza legii celor șase zile oferite drept bonus la fiecare lună de detenție efectuată în condiții improprii, reprezentanți ai societății civile cred că astfel de situații vor putea fi posibile din ce în ce mai des pentru că pușcăriile și-au deschis porțile pentru sute de deținuți periculoși pentru societate care acum sunt liberi dar nu au din ce să trăiască.

Din cauza valului de eliberări din închisori, poliția a ridicat gradul de alertă

O dată cu eliberarea primului lot de peste 500 de deținuți, dar și cu perspectiva eliberării în timp a altor câtorva mii, polițiști din toată țara au ridicat gradul de alertă. Au fost activate toate rețele informative, inclusiv cele din mediul interlop, pentru a putea contracara eventualele atacuri ale pușcăriașilor puși în libertate.

”E normal să fie așa. Cei eliberați, printre care și foarte mulți recidiviști, sunt atenția noastră. Încercăm să prevenim pe cât posibil orice acțiune ilegală a lor”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI