Imediat după finala Campionatului Mondial de fotbal care a avut loc duminică, în Rusia, Volgograd Arena, stadionul construit special pentru CM 2018, a fost distrus după o ploaie puternică, relatează Toronto Sun. Nu este vorba de stadionul pe care s-a disputat marea finală, căci partida s-a jucat în Moscova, ci despre Volgograd Arena, din orașul Volgograd.
Un blogger rus a făcut dezvăluirea și a publicat mai multe imagini cu dezastrul de pe stadion și din afara lui. În fotografii se poate vedea cum drumul pe care rușii abia îl construiseră și care ducea la complex a fost distrus. De asemenea, aleea pietonală adiacentă şi cea mai mare parte a pantelor din jurul stadionului s-au surpat și au alunecat în râul Volga.
Din fericire pentru japonezi și polonezi, pe 28 iunie, atunci când au disputat meciul din grupe chiar pe acest stadion, nu a plouat. Tot prăpădul, de pe Volgograd a fost produs după doar 2 ore de ploaie torențială.
Stadionul din Volgograd i-ar fi costat pe ruși în jur de 350 de milioane de euro, iar construcția arenei a început în anul 2015 şi a fost finalizată în acest an. Nu e prima oară când apar probleme. Pe blogurile ruse au apărut informații și în 2016 legate de această construcție, care ar fi una problematică, chiar înainte de inaugurare.
Finala Campionatului Mondial de Fotbal s-a disputat aseară. Franța s-a impus cu scorul de 4-2 în finala Cupei Mondiale, în fața Croației, țară ajunsă în premieră în finala Campionatului Mondial de Fotbal. Este pentru a doua oară când Franța câștigă trofeul. Ultima reușit de acest fel a avut loc în urmă cu 20 de ani. Partida de la Moscova a fost urmărită de președintele Emmanuel Macron, care s-a bucurat ca un adevărat microbist.
Foto: Varlamov.ru
FOTO / Cum au reacționat fanii croați, după ce Franța a câștigat Cupa Mondială. Imagini din Zagreb