După apelul colegilor săi la numărul de urgență 112, o echipă formată din cinci salvamontişti a reușit să ajungă în locul în care se afla studentul, dar după aproximativ trei ore, din cauza reliefului accidentat.

Când a fost găsită, victima era conştientă şi prezenta muşcături la nivelul gleznei, iar după acordarea primului ajutor, salvamontiştii l-au transportat pe tânăr până în locul în care a putut fi predat echipajului SMURD.

Bărbatul a fost stabilizat hemodinamic și i s-a administrat ser antiviperin, apoi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, au anunțat reprezentanții Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, citați de radiotimisoara.ro.

Lovitură pentru români! Măsura pregătită de Guvern care omoară creșterile salariale, firmele și locurile de muncă

Din păcate, din cauza caniculei din această perioadă, atacurile viperelor s-au înmulțit considerabil. În urmă cu doar câteva zile, un cioban a fost mușcat de o viperă… tot în Retezat.

La începutul acestei luni, un bărbat a ajuns de urgență la spital după ce a fost mușcat de o viperă în Munții Bârgăului.

Anul trecut, o mușcătură de viperă l-a ucis pe fiul lui Răzvan Theodorescu.  Și tot anul trecut, pe vremea asta, au fost clipe de groază pe Litoral! Un constănțean a găsit o viperă în mașină.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Cât de periculoasă e mușcătura de viperă

Mușcătura de viperă este foarte periculoasă, iar victima poate muri în cinci ore, prin sufocare, dar decesul în astfel de cazuri survine rar.

Un motiv este dat de faptul că mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt “uscate”, fără inoculare de venin.

Cum se manifestă mușcătura de viperă

Conform traseeromania.ro simptomele muşcăturii de viperă sunt următoarele:

–  durere acută
–  umflarea zonei afectate
–  una sau două urme de înţepătură
–  semiconştienţă
–  decolorarea sau colorarea în violet ori negru a pielii din zona în care a pătruns veninul şi necrozarea ţesuturilor
–  senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă, dureri abdominale, sete, anxietate şi posibilă pierdere a conştienţei

Măsuri de prim-ajutor după mușcătura de viperă

Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antivenin.

Aşezaţi victima în poziţie culcată, cu capul şi bustul puţin ridicate şi locul muşcăturii poziţionat sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putinţă, pentru a putea avea un puls cât mai scăzut.
Se va curăţa rana cu apă şi săpun sau cu şerveţele antiseptice din trusa de prim ajutor. Se vor elimina orice bijuterii sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele), pentru că în caz de reacţii adverse la venin, cum ar fi umflături de tip şoc anafilactic, hainele şi accesoriile vor pune probleme serioase la îndepărtare.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

Se asigură confortul termic şi, dacă este posibil, se administrează oxigen. Monitorizarea semnelor vitale ale victimei (n.r. – pulsul şi respiraţia) se va face în permanenţă. Trasează marginea zonei umflate la fiecare 15 minute cu un pix pentru a ajuta doctorii să judece gradul de expunere la venin.

Ce nu trebuie să faci după mușcătura de viperă

  • NU încerca să tai de-a lungul urmelor de colţi şi nu suge sângele cu venin, pentru că acesta se răspândeşte atât de repede încât nu vei avea ocazia să extragi prea mult.
  • O tăietură în piele nu creează decât o rană urâtă şi creşte riscul de infectare, cu nici un beneficiu medical real.
    NU se aplică un dispozitiv de aspiraţie decât de către cadre medicale.
  • NU se aplică un garou, pentru că dacă veninul rămâne concentrat în jurul muşcăturii, acesta va distruge rapid celulele, dar dacă îi este permis să se răspândească, toxinele se vor dilua şi se va reduce riscul de leziune a ţesuturilor.
    NU se aplică gheaţă sau obiecte reci, pentru că extragerea prin aspiraţie a veninului poate fi serios îngreunată de răcirea puternică a zonei.
  • NU se va folosi ser antivenin ca măsură de prim-ajutor pe teren, din cauză că multe persoane au diferite alergii şi pot avea un şoc anafilactic.
  • NU se vor consuma băuturi alcoolice, cafea şi stimulente.

Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România
Recomandări
Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România

FOTO: radiotimisoara.ro

Caz medical bizar. A ajuns la spital cu durere de picior. Medicii l-au operat și i-au găsit 150 de…

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI