Pădurea în care Iulian a fost găsit spânzurat. Foto: BZI / Facebook
Iulian Nechifor a plecat joi de acasă și în aceeași zi părinții au anunțat Poliția și a fost dat dispărut. Din păcate, tânărul student a fost găsit după trei zile de căutări, fără viață, scrie Ziarul de Iași.
Student în anul 3 la FEAA, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, Iulian a fost găsit spânzurat în Pădurea Voinești. El a plecat de acasă de joi și de atunci nu a mai dat niciun semn de viață. Familia l-a dat dispărut și s-au făcut apeluri publice pentru găsirea lui.
Prietenii s-au mobilizat sâmbătă pentru căutarea lui în jurul comunei Voinești, unde locuia. Din nefericire, studentul a fost găsit spânzurat, duminică de dimineață.
„Nu pot exprima în cuvinte șocul pe care l-am avut la aflarea veștii. Am sperat până în ultima clipă că te vor găsi…
Mi-ai fost sprijin, un bun sfătuitor, un om ce a știut să mă asculte fără să îi cer, un om care m-a încurajat şi susținut mereu, omul pe care m-am bazat indiferent de situație, omul pe care l-am iubit toți… Drum lin, leule 🙏🏻✨”, a scris Claudia pe Facebook, atunci când a aflat tragica veste.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili care au fost cauzele care l-au determinat pe tânărul de 22 de ani să-și pună capăt zilelor.