Un sucevean a sesizat Poliţia în noaptea de 30 ianuarie că restaurantul URBAN, situat peste drum de IPJ Suceava, este deschis după ora 23:00 şi nu respectă măsurile de prevenire împotriva coronavirusului.
Bărbatul a recunoscut în faţa poliţiştilor că şi el a fost în local şi a făcut consumaţie înainte de a ieşi să reclame că acesta este deschis.
Poliţiştii l-au amendat cu 1.000 de lei pe administratorul localului, iar suceveanul s-a ales cu o amendă de 500 de lei, pentru că nu avea declarație pe proprie răspundere și nu și-a putut motiva prezența pe stradă după ora 23:00. Toate persoanele din restaurant au fost evacuate.