Suceveanul Sergiu Ganea, acum în vârstă de 62 de ani, povesteşte că avea 6-7 ani când a luat contact prima dată cu arheologia. “Împreună cu alţi copii, îi ajutam pe arheologi pe şantierele de la Putna, judeţul Vrancea. După ce am terminat şcoala de aviaţie, spre bucuria mea, am fost repartizat la Constanţa, unde eram aproape de şantierele de la Cetatea Histria”, mărturiseşte fostul aviator.
Se lucrează cu periuţa de dinţi
“La sfârşitul anilor 70, dacă săpai din doi în doi metri oriunde în judeţul Constanţa, găseai un vestigiu deosebit. Ajunsesem să stau tot timpul pe şantierele arheologice, mai ales că pentru asta era suficient să plătesc doar o taxă şi intram”, povesteşte Sergiu Ganea. Atunci, suceveanul a găsit cele mai de preţ obiecte din colecţia lui. “Am descoperit trei morminte şi m-am chinuit cam 3-4 luni să le explorez, pentru că se lucrează numai cu periuţa de dinţi şi cu o spatulă mică. Am găsit însă trei cranii despre care am aflat apoi, la Institutul de Antropologie de la Iaşi, că au o vechime de peste 2.000 de ani”, ne-a spus Sergiu Ganea.