Conform presei din Franța, citată de Monitorul de Suceava, Florin Văcăraşu, în vârstă de 23 de ani, a ajuns în închisoarea din oraşul Grasse, unde a avut de ispăşit o pedeapsă de 15 luni de închisoare pentru fapte de furt. Până în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2017, acesta a fost un deţinut normal, chiar model,

Doar că, ziariştii francezi scriu că în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2017, românul a pus la cale un plan pentru a scăpa: și-a înscenat sinuciderea, folosindu-se de un manechin, pentru a ataca gardienii atunci când intrau la el în celulă.

Când gardienii făceau rondul obişnuit, au observat în celula deţinutului român un corp prăbuşit la pământ. Imediat s-a dat alarma, iar doi gardieni au pătruns pentru a-i acorda primul ajutor celui despre care credeau că a încercat să se sinucidă. Era vorba însă doar de un manechin, făcut din sticle de plastic şi haine. Pe manechin erau urme se sânge, ulterior stabilindu-se că este vorba de „Grenadine” – un sirop care se fabrică din rodii sau cireşe.

Până să realizeze despre ce este vorba, cei doi gardieni au fost atacaţi prin surprindere. Deţinutul care a stat ascuns în baia celulei avea într-o mână o lamă, iar în cealaltă o coadă de mătură ascuţită, a mai relatat presa franceză. Din fericire, atacul nu s-a soldat cu rănirea gardienilor, care au reuşit să-l imobilizeze pe deţinut.

Dacă în presa franceză povestea evadatului român a fost intens mediatizată, fiind un caz cu totul ieşit din comun, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava Florin Văcăraşu figurează ca dispărut, conform sursei citate.

„Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a lui Văcaraşu Florin, de 23 ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, str. Amurgului, judeţul Suceava, care a dispărut pe teritoriul Franţei la începutul anului 2017”, a anunţat la finele săptămânii trecute Biroul de Presă al IPJ Suceava.

Urmărește-ne pe Google News