Cei care au asistat la întrgul moment au spus că suporterul a căzut imediat după startul partidei din această după amiază.
„Putem să confirmăm că un spectator a căzut din tribună imediat după lovitura de start. El a primit îngrijiri imediat, după care a fost transportat la spital, în stare gravă. Vom colabora în continuare cu UEFA pentru a ne asigura că acest caz va face obiectul unei anchete aprofundate şi continuăm să monitorizăm situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al arenei Wembley, potivit Skysports.
La partidă au asistat peste 18.400 de spectatori. UEFA speră că numărul persoanelor în interiorul stadionului va fi mai mare de înainte de finala din 11 iulie.
Anglia a câștigat primul meci de la EURO 2020, în fața Croației, scor 1-0. Sterling a decis meciul cu reușita sa din repriza secundă.