Marţi seară, taifunul Shanshan se îndrepta spre mica insulă meridională Amami, din departamentul Okinawa, însoţit de rafale de până la 216 km/h, relatează Agerpres.

Joi, furtuna violentă va atinge insula Kyushu, a doua ca mărime din arhipelag, apoi taifunul va reveni în insula principală Honshu până duminică sau luni.

Înainte de sosirea taifunului, ploi puternice au cauzat suspendarea timp de câteva ore a serviciilor Shinkansen, trenurile de mare viteză nipone, în centrul ţării, provocând, de asemenea, întârzieri pe alte tronsoane.

De asemenea, companiile feroviare au avertizat încă de pe acum că suspendări ale serviciilor pe alte linii s-ar putea produce în funcţie de evoluţia taifunului.

În ceea ce priveşte transportul aerian, situaţia este, de asemenea, monitorizată.

Compania Japan Airlines a anunţat anularea a 116 curse interne marţi şi miercuri, precum şi a şase zboruri internaţionale. All Nippon Airways a anulat 68 de curse interne de miercuri până vineri.

Agenţia meteorologică japoneză (JMA) le-a recomandat rezidenţilor „să evacueze locurile periculoase”, avertizând populaţia în legătură cu ploile torenţiale, posibile alunecări de teren, inundaţii şi formarea unor valuri foarte înalte pe coastele din anumite regiuni.

FOTO: Profimedia

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI