După ce a fost reținut, tânărul a încercat să evadeze din maşina de poliţie, în timp ce era transportat în arest.
„Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Craiova, aflat în starea legală de reţinere şi faţă de care instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă, în timpul escortării către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a sărit din autospeciala de poliţie, cu scopul de a evada, fiind prins imediat de către poliţişti şi încarcerat”, a transmis IPJ Dolj.
La scurt timp după ce a fost dus în Centrul de Reținere, tânărul a fost găsit spânzurat. „Poliţiştii Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că tânărul a fost găsit spânzurat”, a anunțat IPJ Dolj.
Poliţiştii au început imediat manevrele de resuscitare, la faţa locului fiind solicitată o ambulanţă. Şi după sosirea cadrelor medicale a fost continuată resuscitarea, însă, din nefericire, în final a fost constatat decesul tânărului.
Arestat inițial pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, tânărului i s-a mai întocmit dosar penal și pentru tentativa de evadare.
Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
.ZORRO. • 14.01.2024, 18:14
... nu ar trebui supravegheati in arest ca sa nu se intample asta?...
bog53dan • 14.01.2024, 07:37
Vina cea mare o poarta politistii care in momentul retinerii si inchiderii in centrul de detentie nu i-au facut perchezitie corporala si nu i-au confiscat obiectele vestimentare cu care sa poata sa se spanzure ( curele, bretele, cravata)