Un bărbat necunoscut a intrat în casă, l-a legat și l-a obligat să spună unde avea banii și restul obiectelor de valoare, a informat stiridecluj.ro.
„La data de 7 septembrie, în jurul orei 12.00, un tânăr de 18 ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, a sesizat faptul că a fost victima unei tâlhării”, a anunțat IPJ Cluj.
Agresorul a intrat în casă în jurul orei 6.00 dimineața și l-a deposedat prin violență pe proprietar de 280 de lei și de alte bunuri.
Prejudiciul totala fost estimat de partea vătămată la suma de 600 de lei.
A fost prins pe baza unei informații „scăpate” chiar de el
Tânărul tâlhărit a auzit că atacatorul ar fi urmat să plece spre București, iar anchetatorii de la Poliția Cluj-Napoca s-au mișcat repede și au estimat unde ar fi putut ajunge tâlharul dacă pleca cu primul tren de dimineața spre București.
Poliția Cluj-Napoca a luat rapid legătura cu poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi Braşov, iar conductorul trenului care mergea la București l-a depistat pe bărbat, pe baza semnalmentelor.
Polițiștii l-au prins fără efort. În plus, asupra acestuia au fost găsite bunurile reclamate ca fiind sustrase.
Agresorul are 26 de ani, este din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, și a fost reținut rapid pentru 24 de ore.
La data de 8 septembrie, magistraţii au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro