Un tânăr a rămas izolat o noapte întreagă pe capota maşinii cu care a căzut într-un canal
Șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a rămas izolat aproape 10 ore pe capota cabinei, după ce autoutilitara pe care o conducea a căzut într-un canal cu apă, la Moviliţa.
Salvatorii de la Detaşamentul Urziceni din cadrul ISU Ialomiţa au intervenit duminică dimineaţa pentru a-l salva pe tânărul care a stat o noapte întreagă cu membrele inferioare în apă.
La operațiunea de salvare au participat pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice şi o ambulanţă SMURD, precum şi cadre medicale ale SAJ Ialomiţa cu o autosanitară.
„Persoana a fost scoasă conştientă şi cooperantă, prezentând excoriaţii pe corp şi faţă. Din spusele victimei, accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22,00, iar el a rămas toată noaptea izolat pe capota cabinei. Pacientul a fost preluat cu ambulanţa SAJ şi transportat la spitalul din Urziceni, fiind apoi transferat către o unitate medicală din Capitală cu semne de hipotermie”, a transmis ISU Ialomița.