Incidentul a avut loc, joi seară, la balul de absolvire al studenților de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Babeş-Bolyai, care a fost organizat la complexul Wonderland Cluj, scrie stiridecluj.ro.
Potrivit martorilor, un tânăr a căzut de la etajul doi în puțul unui lift nemontat, zona nefiind securizată. Colegii acestuia au sunat la 112 și spun că echipajele de Ambulanță au ajuns la fața locului în aproape 40 de minute.
„Băiatul respectiv plin de sânge a fost urcat în mașina SMURD și resuscitat circa 30 de minute, iar apoi au plecat… Domnii de la SMURD au fost cam rezervați în privința șanselor de supraviețuire! A fost banchetul celor de la FSGA (Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, n.red). Este foarte ciudat cum de încă nu s-a aflat nimic!”, a povesit un martor la incident, conform sursei citate.
Tânărul a rămas blocat în puțul liftului și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scos la suprafață.
Potrivit medicilor, bărbatul respira cu greutate și acuza dureri la cap, gât, torace și la abdomen. El a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Cluj. El s-a ales cu fractură de mandibulă și contuzie pulmonară bilaterală, fiind internat la secția de terapie intensivă, a explicat directorul medical al Spitalului Județean Cluj, Monica Costin, pentru clujust.ro.
În schimb, reprezentanții complexului Wonderland susțin că tânărul rănit nu se află în stare gravă, având câteva măsele rupte.
„Echipajul SMURD a ajuns în două minute. Tânărul are cinci măsele rupte, mâine dimineață va fi mutat la Chirurgia Maxilo-Facială. Era foarte beat, s-a dus la baie, după care a început să se plimbe ca hipnotizat. Nu era violent, s-a tot dus, a ajuns într-o zonă aflată în construcție, a dat panoul de avertizare că se lucrează la acel lift la o parte, și s-a tot dus. Nu dădea semne că vrea să se sinucidă. Nu l-a bruscat nimeni, s-a rezemat, s-a aplecat să-și lege șireturile. Bodyguarzii s-au dus după el, se plimba cu mâinile în buzunar, așa a și căzut. A împins panoul, dar nu violent, noi avem camere de supraveghere peste tot. Zona era securizată, respingem afirmațiile că acea zonă nu era securizată. Tânărul nu și-a pierdut niciodată cunoștința. Nu are nicio leziune la cap sau la coloana vertebrală. Are o fisură la mandibulă, o vânătaie la piept și lichid la plămâni”, au precizat reprezentanții complexului, monitorulcj.ro
În urma accidentului, polițiștii au dechis un dosar penal.
„Politiștii efectuează investigații pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care a suferit leziuni un tânăr. Acesta se afla la o petrecere, în incinta unui complex de pe raza comunei Feleacu. Conform primelor informații, în jurul orei 02:20, tânărul în vârstă de 21 de ani, din Târgu Mureș, a căzut în putul unui lift nemontat, după ce ar fi trecut de cordonul care interzicea accesul în zona respectiva”, a explicat, pentru stiridecluj.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.
Citește și EXCLUSIV / Criză de casieri și șoferi în România. În ce orașe sunt cele mai multe locuri de muncă scoase la mezat – VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro