Potrivit anchetatorilor, tânărul a întreţinut raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 10 ani.
Mama celor doi copiii a fost cea care a sunat la 112, a informat Mediafax.
„În data de 25 august 2019, ora 00.18, Poliţia municipiului Vulcan a fost sesizată, prin intermediul apelului de urgenţă 112, de către mama unei fetiţe in vârstă de 10 ani, cu privire la faptul că fiica sa a fost violată de către fratele ei în vârstă de 16 ani.
În urma cercetărilor şi probatoriului administrat în cauză s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore a autorului faptei, urmând ca, ulterior, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul citat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol.