Accidentul a avut loc în sensul giratoriu de la intersecția cu A6, când tânărul a accelerat și a lovit mașina din fața lui, condusă de o femeie. Ambele autoturisme au zburat de pe șosea peste sensul giratoriu.
„Un bărbat în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe DN 6-centura Lugojului, dinspre Caransebeș înspre Timișoara, iar la intersecția cu A6 a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie, în vârsta de 46 de ani, care circula în aceeași direcție de deplasare.
În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate peste construcția din intersecția prevăzută cu sens giratoriu, acestea răsturnându-se în afara părții carosabile”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În urma accidentului, 4 oameni au fost răniți: cei doi șoferi, dar și o fetiță de 10 ani, care e în starea cea mai gravă, și un bărbat de 45 de ani, pasageri în mașina condusă de femeie.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătamare corporală din culpă.
Șoferul de 19 ani care a provocat accidentul a vrut să se sinucidă. El a lăsat acasă un bilet de adio în care spunea că își va lua viața pentru că vrea să se întâlnească cu Sf. Anton de Padova și nu poate altfel. Tânărul, susțin surse din anchetă, era sub tratament în momentul comiterii accidentului.