Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, tânărul a furat taximetrul din faţa unui magazin din zona Confecţii a municipiului Bârlad, profitând de faptul că şoferul maşinii a mers să cumpere ceva şi a lăsat cheile în contact.

Tânărul a traversat cu maşina întregul oraş, iar la ieşirea din Bârlad spre Vaslui a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe şosea, trecând cu taximetrul prin gardul unui parc auto, unde a avariat două maşini, apoi s-a oprit într-un alt autoturism, ambele vehicule luând foc.

Bârlădeanul a reuşit să iasă din taximetru, după care a fugit pe un câmp din apropiere, unde a fost prins de poliţişti, anunţaţi de către taximetristul căruia îi fusese furată maşina de serviciu.

”În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul de 19 ani nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru furt, conducere fără permis şi distrugere. Urmează să fie stabilită şi valoarea prejudiciului cauzat”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News