Accidentul grav a avut loc, vineri dimineața, în sensul giratoriu de la Agigea, județul Constanța, unde un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit, după ce s-a răsturnat cu autocamionul în sensul giratoriu de la ieșirea de pe A4, scrie ziarul local Ziua Constanța.
Tragedia a avut loc azi în jurul orei 4.00, când autocamionul încărcat cu cereale a trecut peste balustradă și a căzut în gol de la aproximativ 20 de metri.
„În această dimineață, în jurul orei 5.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A4 – dinspre A2 către DN 39 A (Poarta 9 Port Constanța)”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje SMURD, precum şi agenţi de la Rutieră. Șoferul a rămas încarcerat în cabină și a fost nevoie de o echipă de descarcerare, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, tânărul de 23 de ani nu a mai putut fi salvat, scrie Ziua de Constanța.
„În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat de 23 de ani a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu rondoul unui sens giratoriu, ulterior părăsind partea carosabilă și căzând într-o prăpastie de aproximativ 20 de metri. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.