Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, a declarat că la sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, iar acoperişul era prăbuşit.
„Pompierii au pătruns în clădire şi, din nefericire, în interior a fost găsită o persoană carbonizată. Este vorba de un bărbat cu probleme locomotorii”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, potrivit Agerpres. La locul evenimentului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, precum şi cu un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ.
Citește și
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!