UPDATE 12:02: Tânărul, care și-a ucis iubita, în timp ce s-ar fi aflat sub influența drogurilor, are 23 de ani, iar tatăl acestuia lucrează în cadrul Ambasadei Libiei la București, susțin surse judiciare, citate de news.ro. Bărbatul de origine libiană a fost reținut pentru 24 de ore, iar, duminică, urmează să fie propus instanței cu propunere de arestare preventivă.
Atacul sângeros a avut loc într-un apartament din sectorul 3, după o ceartă aprinsă între tânărul de origine arabă și iubita sa. Furios peste măsură, bărbatul de 24 de ani a înjunghiat-o mortal, apoi i-a ucis și picisa, potrivit Realitatea TV.
La parterul blocului, agresorul s-a întâlnit cu un vecin, un bărbat de 60 de ani, căruia i-a cerut o țigară. Pentru că nu avea, l-a ucis și pe el cu mai multe lovituri de cuțit.
Un alt vecin a descoperit cadavrul și l-a ținut de vorbă pe presupusul criminal până la sosirea Poliției. Martorii spun că tânărul acuzat de comiterea dublei crime avea un comportament bizar pentru că s-ar fi aflat sub influența drogurilor.
Agresorul a fost prins și dus la secția 23 de Poliție. Tânărul a fost transportat la Spitalul Floreasca, apoi la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.
Citește și Atunci și acum: Tudorel Toader, procurorul din Panciu care va rămâne în istorie pentru că a cerut revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro