După ce a încercat toate variantele posibile pentru a o convinge pe iubita sa să se întoarcă la el, Sebastian a născocit planul incendierii locuinței tinerei și salvarea ei și a familiei.
Într-o noapte din august 2017, Sebastian a mers la locuinţa iubitei sale și a încercat să-i dea foc de două ori. Niciuna dintre tentative nu a reușit, dar după ce a intrat în curte și a incendiat magazia de lemne, focul s-a extins foarte repede și el a putut să pozeze în erou.
Când a observat că a izbucnit incendiul, a intrat în locuinţă şi i-a alertat pe toţi (cinci persoane), trezindu-i din somn. A devenit astfel eroul tuturor și fata, recunoscătoare, s-a întors la el.
Planul a funcţionat!
Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul, ce s-a extins cu repeziciune de la magazie la acoperişul casei.
Sebastian s-a bucurat de recunoştinţa tuturor, însă raportul pompierilor a scos la iveală tot adevărul, iar tânărul a recunoscut în fața polițiștilor planul său.
Tânărul a fost condamnat la 10 luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani.
Fapta a avut loc în august 2017, iar prima decizie a fost luată la Judecătoria Aiud. Dosarul se află, în prezent la Curtea de Apel unde se va pronunţa sentinţa definitivă, scrie Observator.tv.