Cultivarea dovlecilor uriași începe să își facă loc în culturile agriculturilor, iar un tânăr din Bistrița-Năsăud și-a dat seama că aceasta poate deveni o afacere profitabilă.

Tânărul Norbert Debrecsenyi este din Fântânița și împreună cu părinții a început să cultive de anul trecut cel mai mare soi de dovleci, Atlantic Giant, pe o suprafată de 500 de metri pătrați, iar roadele sunt pe măsură.

Dovlecii destinați exclusiv furajării animalelor au crescut până la 60 de kilograme, de 10 ori mai mult decât un soi obișnuit, notează Bistrițeanul.

„Anul trecut am cumpărat semințe de dovleac de la cineva din județul Sibiu și i-am semănat, iar acesta este al doilea an în care s-au făcut la fel de mari. Dovlecii sunt destinați pentru furaje, nu merg deloc pentru alimentația umană pentru că nu sunt așa de dulci”, a mărturisit Norbert reporterului Bistrițeanul.ro.

Dovlecii uriași se plantează în luna aprilie și sunt gata de cules între septembrie și octombrie, iar procesul este asemănător oricărei culturii agricole.

„Noi nu facem nimic special, arăm, discuim, semănăm și îi prășim, nu facem nimic în plus. Plantăm dovlecii la final de aprilie și îi recoltăm în septembrie și în octombrie” a spus tânărul cultivator.

Dovlecii uriași au fost descoperiți din întâmplare de Norbert pe internet în timp ce căuta să cultive ceva nou, iar acum el este cel care vinde sămânța la prețul de 20 de lei pentru 60 de semințe.

„M-am uitat pe internet, am găsit acest soi și am făcut comanda de semințe. Pot să spun că mai devreme m-a sunat cineva din Cluj care ar fi vrut să cumpere doi dovleci, dar care s-a hotărât să vină personal la mine după semințe”, a adăugat Norbert Debrecsenyi.


Citește și: EXCLUSIV. Dan Bittman e pregătit să devină bunic! «Așa curge viața, așa este normal să se întâmple»


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News