La 27 de ani, bistriţeanul Iosif Ureche se poate lăuda cu un palmares demn de invidiat. Pasiunea lui pentru motociclete şi viteză l-au ambiţionat să devină pilot de curse şi, în prezent, nu e concurs, naţional sau internaţional, de la care să nu vină cu un loc pe podium.
Pe lângă motocicleta cu care participă la concursuri, sportivul şi-a făcut şi una “de la zero”, pentru plimbări.
“M-am inspirat puţin şi de pe internet. Este vorba despre o motocicletă Yamaha D400, un model din 80. Mi-a plăcut cum arăta şi am început să o modific. Toate piesele au fost aduse pe comandă din Germania. De la motocicleta veche au rămas doar motorul şi jenţile, restul am făcut şi am schimbat după cum am crezut eu”, a spus motociclistul.