• Un elev este propus spre exmatriculare, primește nota 2 la purtare și este umilit public pentru că și-a criticat profesoara de desen pe un grup privat de Facebook.
  • În același liceu de elită din Buzău, B.P. Hasdeu, conducerea permite unui profesor acuzat de pornografie infantilă (ulterior și condamnat) să continue să vină la școală.
  • În cazul elevului, școala reacționează prompt. Mama băiatului, o casnică din Buzău, ajunge până la ministrul Educației ca să facă dreptate pentru fiul ei. Se simte umilită peste tot. Așa că dă în judecată liceul. Și se chinuie să facă rost de bani pentru a plăti avocatul.
  • Acum, băiatul refuză să mai dea interviuri, de teamă să nu supere conducerea liceului, iar familia povestește că a fost afectat emoțional și chiar s-a gândit să renunțe la școală. “Mi-a spus cu legea în mână și nu mă pot apăra, la ce să mă mai duc la școală”, își amintește mama.

 

de Laura Ștefanuț
Andrei Voicu, un adolescent de 17 ani care învață la Liceul B.P. Hasdeu din Buzău, e supărat pe profa de desen că i-a dat nota 3. Când ajunge acasă, se plânge mamei, Elena Gabriela Voicu, că are note bune la obiecte mai importante și tocmai la desen a luat 3.

Andrei ascultă din nou melodia lansată în 2013 de trupa profesoarei lui de desen, Alina Barbu.

Pe ritmuri etno și dans săltăreț curg versurile “stau și aștept și tot mă gândesc cum să fac și să mă lipesc de un băiat”. Melodia e despre cum o fată frumoasă caută un bărbat cu bani și se mulțumește cu un ”moșulică” având patru limuzine. Andrei o ascultă și i se pare că școala lui e nedreaptă, fiindcă impune reguli stricte elevilor, dar nu aplică aceeași rigurozitate când vine vorba de profesori.

Andrei a fost dintotdeauna băiatul care “incomodează câteodată când spune adevărul”, spune mama lui, Elena.

În seara de 9 octombrie 2018, Andrei postează pe un grup privat de Facebook clipul YouTube cu melodia profesoarei. E critic și ironic. “Băi băieți, eu zic să îi găsim profei un băiat de care să se lipească”, scrie el cu referire la versurile melodiei. Apoi spune că în liceul lor este interzisă purtarea bărbii și a părului lung, dar predă această “struțo-cămilă a artei, care se zbate între vocația de a cânta și de a desena”.

Iată videoclipul:

În scurt timp, postarea lui ajunge sub ochii profesorilor din Hasdeu. Andrei este propus spre exmatriculare fără drept de reînscriere și scăderea notei la purtare. Profesorii lui trimit presei informații care îi umilesc întreaga familie.

În același liceu, în anul 2013, un profesor acuzat de pornografie infantilă se apăra într-un interviu oferit din amfiteatrul instituției.

Un elev a primit nota 2 la purtare pentru că și-a ironizat profesoara, însă școala i-a permis să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă

Profesorul anchetat pentru pornografie infantilă oferă un interviu din amfiteatrul liceului

Profesorul de matematică Marcel Petrișan povestea cât de traumatizat a fost de percheziția DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism). Profesorul spunea că este victima unui “atac informatic care vizează să îmi distrugă cariera” și se lăuda cu premiile obținute de elevii lui la concursuri.

Din interviu, reieșea că profesorul încă preda la ore. Reieșea că directorul liceului aștepta ca Petrișan să ia o decizie cu privire la venitul la școală. “Decizia finală urmează să o iau în seara zilei de astăzi”, anunța profesorul și spunea că probabil se va suspenda temporar.

Petrișan mai spunea că toți ceilalți profesori îl susțineau: “Colegii cu care am reacționat nu au avut nimic de reproșat. Am văzut și declarațiile în interviuri și nu m-a blamat nimeni”.

Profesorul de matematică a fost condamnat pentru pornografie infantilă. A făcut apel contra sentinței, iar instanța nu doar că i-a respins apelul, ci i-a dat o pedeapsă și mai mare.

Dacă în cazul elevului care și-a criticat profesoara reacția de a-l exclude din școală a fost imediată, în cazul profesorului acuzat de pornografie infantilă s-a întâmplat pe dos: colegii l-au tolerat, școala i-a oferit spațiu în care să se victimizeze în fața presei, iar, potrivit acestuia, conducerea l-a lăsat să decidă singur dacă mai predă sau nu pe parcursul investigației.

Un elev a primit nota 2 la purtare pentru că și-a ironizat profesoara, însă școala i-a permis să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă

Andrei Voicu

Când și-a publicat postarea pe Facebook, Andrei nu și-a imaginat că asta îi va da întreaga viață peste cap. “Mi-am cerut scuze doamnei profesoare, dar nu a contat”, spune Andrei într-un interviu acordat presei locale. La rândul ei, mama băiatului povestește că a încercat de mai multe ori să îl înduplece pe directorul liceului. “Am încercat cu scuze și iertări, dar a zis că nu are ce să ierte, că el aplică legea”, își amintește Elena.

Postarea băiatului ar fi putut să deschidă o discuție constructivă despre riscurile umilirii publice în epoca internetului, despre formularea criticii și a umorului în spațiile publice. Nu asta s-a întâmplat.

Școala l-a pus la zid pe elev. În presă au apărut mai multe articole în care băiatul a fost portretizat ca nedreptățit. Consiliul Național al Elevilor a depus contestație. Dar acestea au înverșunat și mai tare conducerea liceului, se teme mama. “O avocată ne-a sfătuit (ca Andrei – n.r.) să nu mai dea interviuri în presă”.

La Liceul Hasdeu, cazul lui Andrei a trecut prin mai multe comisii, iar în final, 65 de profesori au votat ca băiatul să primească nota 2 la purtare. Au invocat Codul Penal și articole de lege care spun că “este interzisă publicarea și distribuirea de materiale care aduc atingere securității naționale, ordinii publice (…) care constituie atacuri xenofobe, denigratoare sau discriminatorii”.

Libertatea a încercat să o contacteze pe profesoara de desen Alina Barbu prin intermediul școlii, dar nu a primit răspuns. Din Hotărârea Consiliului Profesoral al Liceului Hasdeu am aflat că aceasta a depus referatul împotriva lui Andrei Voicu.

Când presa a scris că elevul este pedepsit prea aspru, profesori ai Colegiului Național B.P. Hasdeu au trimis comunicate în care au făcut publice detalii private din familia Voicu și au încercat să îl portretizeze pe Andrei ca pe un copil-problemă, fiindcă “a deranjat ora unei doamne profesor”.

Mai mult, profesorii au povestit public cum mama a cerut ajutorul școlii când Andrei era în clasa a X-a, fiindcă băiatul intrase într-un anturaj în care se consuma alcool.

Mama confirmă că a avut o discuție confidențială în care i-a cerut directorului consiliere pentru Andrei, fiindcă se temea ca noii prieteni să nu-l deturneze. Nu se aștepta ca discuția să fie făcută publică.

“Am fost revoltată”, își amintește mama despre momentul în care a văzut informația în presă, semnată de un grup anonim de profesori, deși ea o discutase doar cu directorul școlii. I-a spus acestuia că îl va da în judecată, iar mama susține că directorul i-a răspuns că face ce vrea și că oricum dacă se ajunge în instanță plătește școala, nu el personal. Directorul nu a comentat afirmația până la publicarea materialului.

Peripețiile, excesele și imperfecțiunile deciziilor unei vieți de adolescent au devenit armele școlii pentru umilirea publică.

Andrei s-a mutat la Liceul Hasdeu la finalul clasei a IX-a, fiindcă liceul e unul de elită, spune mama.

A fost decizia întregii familii. Andrei e un copil care a învățat bine, spune mama lui și îmi arată diplomele și medaliile de la șah, română, sport, cultură generală. În clasa a IX-a a ajuns la faza județeană a olimpiadei de istorie, unde a luat mențiune. A mers la olimpiadă fără meditații, doar din pasiune pentru materie. Ca planuri de viitor, Andrei voia să dea la Academia de Poliție, fiindcă își dorea o slujbă sigură. Acum, cu 2 la purtare, nu știe dacă va mai reuși să urmeze acest drum.

Ce spun specialiștii despre postarea băiatului?

Juriștii și experții cu care am discutat se împart când vine vorba de evaluarea postării, dar toți au spus că pedeapsa este prea mare.

Un elev a primit nota 2 la purtare pentru că și-a ironizat profesoara, însă școala i-a permis să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă

Alina Barbu, dreapta, în videoclip

Președintele Asociației VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție, Lucian Checheriță, susține că postarea “se încadrează în limitele libertății de exprimare”.

Georgiana Gheorghe, reprezentanta organizației APADOR-CH, crede că o “sancțiune este justificată prin statut, din care rezultă că nu trebuie să jignească nici public, nici privat”, dar că “sancțiunea nu este proporțională și poate fi contestată sub acest aspect”.

În capitolul despre sancționarea elevilor din Statutul Elevului scrie că elevii pot fi pedepsiți doar pentru fapte care se petrec în perimetrul unității de învățământ sau în activități extrașcolare – în rest, li se aplică legislația în vigoare.

Cei de la Consiliul Național al Elevilor au contestat decizia școlii, invocând tocmai faptul că fapta nu s-a petrecut în timpul programului. Nu au primit răspuns la contestație.

Ce spune directorul liceului, consilierul PSD Ionel Banu

L-am sunat pe Ionel Banu, directorul Liceului Hasdeu, profesor de limba română și consilier PSD. “Școala a procedat legal”, spune el și refuză să dea detalii.

Am insistat măcar pentru un răspuns la contestația depusă de Consiliul Elevilor, pe care susținea că nu a primit-o. I-am spus că elevii invocă faptul că Andrei nu se afla în timpul orelor când a postat.

Un elev a primit nota 2 la purtare pentru că și-a ironizat profesoara, însă școala i-a permis să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă

Liceul B.P. Hasdeu din Buzău

Banu contrazice asta și când îi spun că mesajul a fost postat la ora 18.27, răspunde că sunt clase care învață după-amiaza. Doar că pe orarul școlii, afișat inclusiv pe site-ul oficial, clasa lui Andrei apare cu ore dimineața.

Mama lui Andrei a trimis, la rândul ei, dovezi cu orarul din sistemul intern al școlii, realizat pentru ca părinții să poată urmări situația școlară a elevilor. Am revenit cu un telefon la director pentru a clarifica situația, dar nu a mai răspuns. Până la publicarea materialului nu a răspuns nici e-mailului în care cerem clarificări atât în această privință, dar și în situația care privește profesorul condamnat pentru pornografie infantilă.

Mama ajunge la Ministrul Educației

În 27 decembrie 2018, Elena Gabriela Voicu s-a trezit cu emoții și speranță. Urma să meargă la biroul ministrului educației, Ecaterina Andronescu. Și-a îmbrăcat blugii și un pulover. “Nici n-aveam cu ce altceva să mă îmbrac”, spune Voicu, “eu înțeleg că haina îl face pe om, dar nu am vrut să induc în eroare cu statusul meu: nu avem nume, nu avem putere”.

Un elev a primit nota 2 la purtare pentru că și-a ironizat profesoara, însă școala i-a permis să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă

Elena Gabriela Voicu

Avea însă încredere că se va face dreptate, după ce a văzut intervențiile publice ale Ecaterinei Andronescu. Ministrul i-a scris mamei într-un comentariu pe Facebook că o primește în audiență oricând dorește. Mai mult, avocatul Daniel Ionașcu a povestit în emisiunea “Acces Direct” că a vorbit cu Andronescu, care i-a luat apărarea elevului și “a spus că așa ceva nu se poate întâmpla în învățământul românesc”.

Ecaterina Andronescu și-a ținut promisiunea și a primit-o pe mamă în birou. Doar că i-a servit exact opusul față de ce se aștepta. I-a spus că directorul liceului are dreptate. Voicu susține că a încercat să o înduplece cu explicații și dovezi, că i s-a părut că ministrul nu dă doi bani pe ea și în final s-a enervat și a plecat. “Ei nu se gândesc la copii, ci la statusul lor”, a fost concluzia mamei.

Am sunat-o pe Ecaterina Andronescu să aflu ce a făcut-o să se răzgândească și să considere elevul vinovat, după ce inițial criticase public școala. “Eu prima dată am crezut 100% că dreptatea este de partea lui, în realitate lucrurile nu stau așa”, spune Ecaterina Andronescu, pentru Libertatea.

Ministrul spune că și-a schimbat poziția după ce a sunat-o directorul liceului, Ionel Banu. Potrivit ministrului, directorul i-a spus că băiatul provine dintr-o familie dezorganizată, că a venit beat la școală, că are multe absențe.

Am întrebat-o pe Andronescu ce părere are strict față de sancționarea elevului după postarea critică și a răspuns că “există în legislație posibilitatea ca el să conteste și dacă, într-adevăr, are dreptate, i se dă dreptate”.

Am contactat doi profesori de la clasa lui Andrei pentru a afla și alte păreri pe subiectul care a divizat liceul. O profesoară a acceptat să vorbească anonim și ne-a spus că familia are dreptate și că e convinsă că băiatului i se va face dreptate la tribunal. La scurt timp după conversație, a revenit cu un telefon, agitată, spunând “să consider că discuția anterioară nu a avut loc”. Celălalt cadru didactic contactat a spus că nu poate vorbi.

Andrei are un caiet în care își notează citatele preferate. Mama lui citește din ele:

“Cine nu pedepsește nedreptatea poruncește ca ea să fie făcută. Leonardo da Vinci”.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News