Bărbatul a ajuns pe 21 ianuarie la Spitalul Județean Constanța cu o infecție la măsea, după ce s-a întors de la muncă în străinătate.
La momentul prezentării la UPU, tânărul se afla în stare gravă, spun medicii, iar „prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare”, conform unui comunicat transmis de Spitalul Județean Constanța.
Rudele tânărului au susținut că acesta a suferit într-o singură lună şase operații la gât şi la plămâni și că a fost indus în comă.
„Sunt 6 operații. Patru la plămâni și de două ori la gât. Doctorii spun că s-a extins infecția. Acum, starea lui este foarte gravă. La ultima intervenție a băiatului ni s-a relatat că a avut o hemoragie internă. De atunci nu și-a mai revenit. A intrat în comă”, a declarat pe 20 martie Mirela Călărău, mama tânărului, pentru Antena3.
Familia tânărului a mai susținut că acesta avea răni pe corp, acuzând asistentele că „nu au avut grijă de el și nu l-au mișcat” la timp.
Explicațiile Spitalului Județean Constanța
În urma acuzațiilor familiei tânărului, Spitalul Județean Constanța a transmis pe 21 martie un punct de vedere, în care a precizat că pacientul a beneficiat de 47 de zile de spitalizare în valoare totală de 74.440,90 de lei, reprezentând, printre altele, analize de laborator, medicamente, cheltuieli materiale sanitare și intervenții chirurgicale.
„Familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer, dar care nu s-a finalizat”, a transmis conducerea spitalului.
Reprezentanții unității medicale au mai spus în comunicat că pacientul a beneficiat „de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor”.