Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea” al județului Constanța, salvatorii au fost solicitați să intervină, duminică, pe plaja Delfinului din staţiunea Olimp, în ajutorul unui tânăr ce fusese scos din apele mării în stop-cardiorespirator.
“La fața locului s-au deplasat un echipaj de prim-ajutor SMURD B şi un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa. Bărbatul fusese scos din mare de către salvamari. Paramedicii și medicii au început imediat protocolul de resuscitare”, au precizat reprezentanții ISU “Dobrogea”, potrivit ctnews.ro.
În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, el nu a mai putut fi salvat.
Turiștii se înghesuie în apă, deși salvamarii au arborat steagul roşu pentru a înştiinţa că vântul este puternic, iar valurile şi curenţii le pot pune viaţa în pericol.