Joi seara, șoferul, un tânăr de 26 de ani, conducea cu viteză foarte mare autoturismul pe DJ144, în Prahova. Polițiștii spun că la un moment dat acesta a pierdut controlul volanului, izbindu-se puternic de un copac.

Ajunși la locul tragediei, echipajele de salvare au constatat că tânărul nu mai poate fi resuscitat, leziunile fiind incompatibile cu viața.

Potrivit observatorulph.ro, abia vineri dimineaţă s-a aflat că, înainte de a se urca la volanul unui Opel Corsa, cu care a intrat frontal într-un copac de pe marginea drumului șoferul ar fi trimis mesaje de adio mai multor cunoscuți, anchetatorii studiind acum ipoteza unei sinucideri. Nu se știe însă la acest moment ce l-a determinat pe șofer să-și încheie socotelile cu viața.

Sursa foto: observatorulph.ro


Citește și: FOTO&VIDEO | Înainte și după – Un pensionar din București poate zâmbi din nou după ce un medic a răspuns apelului său disperat


 

Urmărește-ne pe Google News