Totul a început sâmbătă dimineața, la ora 2.34, când polițiștii rutieri au făcut semn să oprească unei mașini care circula în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș, deoarece „șoferul manifesta un comportament agresiv în timpul circulației”, transmite IPJ Mureş.
Potrivit sursei citate, şoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor și și-a continuat deplasarea, iar oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii. În timpul urmăririi, șoferul a provocat un accident soldat cu pagube materiale.
După ce l-au prins, poliţiştii au constatat că tânărul şofer în vârstă de 21 a încălcat Codul Rutier de peste zece ori în şase minute.
În total, sancțiunile aplicate ajung la 11.890 de lei, fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România de 420 de zile și reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului, precizează IPJ Mureş.
Filmul evenimentelor în care şoferul a adunat amenzi de aproape 12.000 de lei
- ora 2.34 Piața Trandafirilor: nerespectarea indicațiilor polițistului rutier; nerespectarea regulilor privind mersul cu spatele; nepurtarea centurii de siguranță; neoprirea la semnalul regulamentar al polițiștilor. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.640 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
- ora 2.34 strada Ștefan cel Mare – bd. 1 Decembrie 1918: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
- ora 2.35 strada Buday Nagy Antal: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
- ora 2.35 Calea Sighișoarei intersecție cu strada Pomicultorilor: nerespectarea obligației de oprire la apropierea și la trecerea autospecialei cu regim prioritar care avea în funcțiune semnalele speciale luminoase și acustice din care a rezultat un accident cu pagube materiale; nerespectarea obligației de a transcrie transmiterea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la înstrăinarea autoturismului. Valoarea totală a sancțiunilor: 4.060 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, totodată și reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.
- ora 2.36 Calea Sighișoarei: circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
- ora 2.38 strada Sârguinței: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.450 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
- ora 2.40 strada Cernavodă: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro