Polițiștii s-au sesizat în urma unui apel la 112 efectuat de tatăl tânărului, care a anunțat că fiul său, Ionuț, își bate mama.

Echipajul de poliție sosit la fața locului i-a găsit atât pe tânăr, cât și pe mama acestuia. Femeia în vârstă de 49 de ani, care nu prezenta răni vizibile, a declarat că, pe fondul consumului de alcool, fiul său a devenit agresiv și a lovit-o.

Femeia a refuzat intervenția echipajelor medicale sau transportul la spital, în schimb a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de fiul său. Asta după ce la apariția oamenilor legii, tânărul a devenit din nou agresiv.

Cunoscut cu antecedente medicale de natură psihică, tânărul de 25 de ani
a fost transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie Rădăuți. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News