Românul are 19 ani și, în luna aprilie, a fost oprit de polițiști în timp ce se afla la volanul mașinii unui client, după cum avea el să susțină ulterior. În portbagaj erau obiecte care fuseseră furate cu șase zile mai devreme.

Este judecat după ce a condus un Audi pe care abia îl reparase și în portbagajul căruia erau un convertor catalitic, mai multe scule și chei, mai multe numere de înmatriculare, toate furate.

El a încercat să explice că e membru al unui grup de Facebook de mecanici auto români stabiliți în Olanda: „Cineva mi-a trimis un mesaj că mașina lui nu mai pornește. Am scos pompa sa vad de ce nu merge. Apoi am mers cu mașina la un depozit din Zoetermeer pentru o altă pompă. Am mers la mașină cu fratele meu. Am avut o ceartă uriașă cu el, lucrurile nu au mers bine în ultima vreme. Am înlocuit senzorul, mai întâi am scos pozitivul de la baterie”. A fost momentul în care judecătorul l-a întrerupt și cei din sală au început să râdă: „Nu trebuie să-mi povestești reparațiile”.

Apoi, românul a continuat să vorbească despre seara în care a fost oprit de poliție: „Am început să testez mașina (după ce a fost reparată – n.red.). Apoi poliția a mers în spatele meu și mi-a făcut semn să mă opresc. M-au întrebat dacă am acte pentru mașină. Nu aveam”.

Cum a învățat Elena Udrea că recompensa este opțională în pușcărie: „Se acordă deținuților care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă”
Recomandări
Cum a învățat Elena Udrea că recompensa este opțională în pușcărie: „Se acordă deținuților care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă”

Tânărul a vorbit apoi despre fratele său furios, despre obiectele din portbagaj, despre alți mecanici de pe Facebook și despre amenințări: „Am căzut într-o gaură din care nu pot ieși”, a rezumat el situația în care se află.

Judecătorul vrea să clarifice acest lucru și pune o întrebare clară: „Știai că în portbagaj erau obiecte furate? Mai multe telefoane și numere de înmatriculare?” Marius s-a aplecat spre magistrat și și-a împreunat mâinile: „Îți jur: nu. Doar conduceam mașina!”

Judecătorul: „Ați spus poliției că sunteți în căutarea unei mașini ca să furați benzină”. „A fost o minciună”, spune românul. „Am vrut să stau departe de fratele meu cât mai mult posibil. Locuim în aceeași casa, dar nu mai vorbesc cu el. Tot ce spun este greșit pentru el. Am întrerupt legătura. Avem un hol lung. El trăiește de o parte și eu de cealaltă. Mâncăm fiecare în camera noastră”.

„Care este versiunea corectă acum? Asta sau ce ai spus poliției?”, întreabă judecătorul. „Asta”, răspunde calm românul. „Am vrut să scap de fratele meu și să mă relaxez pentru o vreme”.

Tânărul e de fapt culegător de roșii, dar visul lui e să se facă mecanic auto, ca toți membrii familiei lui: „Lucrează zece ore pe zi în seră și face și muncă de mecanic apoi. Ar vrea să-și părăsească fratele”, spune avocatul care-l apără.

Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate
Recomandări
Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate

Judecătorul decide că românul trebuie condamnat și stabilește pedeapsa la 40 de ore de muncă în folosul comunității. „Se poate doar sâmbăta. Serviciul de probațiune are și proiecte în weekend”, adaugă magistratul.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

seaman651   •   31.07.2024, 17:24

Iar marmota invelea ciocolata in staniol.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Comoara folosită de o bătrână din Buzău ca opritor de ușă. Valorează peste un milion de euro. FOTO
Știrileprotv.ro
Comoara folosită de o bătrână din Buzău ca opritor de ușă. Valorează peste un milion de euro. FOTO
Dureros! A murit tatăl lui Cătălin Măruță: „Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată...”. Mesajul emoționant transmis de Andra
Viva.ro
Dureros! A murit tatăl lui Cătălin Măruță: „Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată...”. Mesajul emoționant transmis de Andra
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Produsul românesc cu care Lenuța face bani frumoși în Anglia. Brașoveanca e încântată: ”Mulți m-au luat în râs, două zile mai târziu, îmi veneau oameni acasă”
FANATIK.RO
Produsul românesc cu care Lenuța face bani frumoși în Anglia. Brașoveanca e încântată: ”Mulți m-au luat în râs, două zile mai târziu, îmi veneau oameni acasă”
Marius Constantin și Miruna Lazea s-au căsătorit civil. Primele imagini de la cununie
GSP.RO
Marius Constantin și Miruna Lazea s-au căsătorit civil. Primele imagini de la cununie
Condimentul care te ajută să pierzi kilograme bune. Se pune în ceai și nu costă deloc mult
FANATIK.RO
Condimentul care te ajută să pierzi kilograme bune. Se pune în ceai și nu costă deloc mult
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Unica.ro
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ofertă greu de refuzat: 15.000 de euro ca să lucrezi dintr-o regiune pitorească din Spania
Observatornews.ro
Ofertă greu de refuzat: 15.000 de euro ca să lucrezi dintr-o regiune pitorească din Spania
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții
HOROSCOP
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI