Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Sînmihaiu Almaşului, județul Sălaj, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe DN 1F, din direcţia Cuzăplac spre Zimbor. Conducătorul auto, un adolescent de 19 ani, nu s-a conformat, motiv pentru care poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia până la intrarea în localitatea Zimbor, unde a abandonat autoturismul într-un lan de porumb şi a fugit. Acesta a fost prins în scurt timp.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit, scrie salajeanul.ro, faptul că „şoferul” nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredinţat de proprietar, un alt adolescent de 19 ani, care, în momentul comiterii faptei se afla pasager în autoturism.
În continuarea cercetărilor a rezultat faptul că la data respectivă şi proprietarul a condus autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru a putea fi condus pe drumurile publice.
Sursa foto: salajeanul.ro
Citește și: EXCLUSIV/ Brenciu îl vrea knockout pe Bănică jr de Craciun! Va avea 50 de aliați!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!