Individul a fost dus în fața instanței și a fost arestat preventiv, a notat tion.ro.
Procurorii timișoreni susțin că individul și-a agresat sexual sora în vârstă de 11 ani în anii 2018-2019.
A întreținut cu ea „acte de natură sexuală fără ca minora să își poată exprima un consimțământ valabil”.
„Față de inculpatul H.M.R. în data de 25.07.2019 procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au formulat propunere de arestare preventivă față de săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara, inculpatul fiind în prezent sub măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Menționăm că cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mai sus sunt în derulare, inculpatul H.M.R. beneficiind de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiș.