În imaginile devenite virale pe rețelele de socializare, un tanc rusesc T-80BM rulează pe un drum desfundat în apropierea unei păduri, spre un alt tanc ce pare fie avariat, fie abandonat. La câteva secunde după trecerea tancului, din pădure apare parașutistul ucrainean, în spatele vehiculului, cu un lansator de grenade pe umăr.

Tancul T-80BV e la 10-15 metri distanță când soldatul ucrainean trage, chiar în momentul în care turela începea să se întoarcă spre el. Urmează impactul și tancul începe să explodeze, inclusiv muniția de la bord, apoi vehiculul se oprește și izbucnește un incendiu puternic.

Practic, acțiunea parașutistului e o ambuscadă de manual împotriva unui tanc a cărui vizibilitate e redusă de vegetație și de poziționarea turelei.


https://twitter.com/UAWeapons/status/1588434914256781313?ref_src=twsrc%5Etfw 

„Un parașutist ucrainean al Brigăzii 95 de asalt aerian a prins într-o ambuscadă un tanc rusesc T-80BV, l-a lovit de la distanță apropiată, în est. A fost distrus.”, e textul care însoțește postarea forțelor armate ucrainene.

Tancul distrus costă, conform datelor publice existente, 3 milioane de euro.

În total, de la începutul invaziei la scară largă, Federația Rusă a pierdut 2.750 de tancuri, potrivit Statului Major al Forțelor Armate. În ceea ce privește T-80BV, acesta este unul dintre cele mai vânate tancuri de către ucraineni, care au reușit să scoată din uz cel puțin 160 de unități, jumătate dintre ele fiind complet distruse.

Urmărește-ne pe Google News