Un tată singur dintr-un sat din Dâmboviţa se zbate să pună pâinea pe masă pentru cei patru copii ai săi: “Din fapte, nu din vorbe se vede iubirea”

David Troia este un om bucuros. „În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, aş vrea să împart bucuria asta cu toată lumea. Sunt bucuros că trăiesc, că am patru copii. Mă bucur şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat o zi lângă ei”.

David are 51 de ani şi unele probleme cu inima. E credincios.

În patul de o persoană, din bucătărie, ţine o Biblie lângă pernă. Sora lui mai mare, care stă tot în satul Vizureşti, comuna Ciocăneşti, Dâmboviţa, susţine, cu fermitatea cuvenită, că greşeala vieţii lui David a fost să-şi ia şi soţia cu el, la casa de rugăciuni.

„Acolo, ea şi-a găsit pe unul, bătrân şi cu bani, cu care a fugit în Germania. Acum dansează pe TikTok”, povesteşte sora, dând din cap şi aşezându-se pe fotoliul deşelat din ogradă. Se duce în fotoliu, apoi în casă, iar în curte, pelerinajul acestei primăveri ploioase.

„Mi-a spus că vrea să-şi trăiască viaţa”

Povestea plecării soției s-a întâmplat cu trei ani în urmă. Femeia, cu zece ani mai tânără decât David, a plecat şi dusă a fost. „La început, i-a luat cu ea pe cei doi copii mai mici. Dar i-a trimis înapoi, după vreo câteva săptămâni. Mi-a spus că vrea să-şi trăiască viaţa. Am divorţat, copiii sunt acum în custodia mea”, explică David.

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„Nu mă aşteptam”, adaugă el. Ce avea de făcut: să-şi caute altă soţie, să stea cu copiii? „Socoteala e foarte scurtă. Dacă mama lor le-a făcut asta, ce să cer de la altă femeie? Nu am ce să îi ofer, bani, distracţii”.

Chel, cu barbişon cărunt şi picăţele de ciment pe haine, David are aerul unui profesor trimis la reeducare prin muncă. Gesticulează calm, ridicând des arătătorul în sus, acolo Sus, spre izvorul tuturor argumentelor. Se ghemuieşte pe prag, să se uite de jos în sus la copiii lui, aşezaţi pe marginea patului. 

Mulţi m-au compătimit, pe aici. Mi-au zis: bă, nu ştiu cum poţi să te împarţi, şi copii, şi muncă, şi spălat, şi gătit, şi de toate. Am răspuns: frate, asta e crucea mea şi mi-o duc. Mi-o duc cu stoicism.

David Troia:

Şi iar se ridică arătătorul spre tavanul care stă să cadă. Nici Sisif n-ar fi spus-o mai bine. 

În aşteptarea curentului

Casa în care locuiesc David şi copiii lui are peste 70 de ani. Acolo au locuit şi părinţii lui David. E construită cu mâinile şi cu spinarea, din pământ. Semnele de oboseală se văd peste tot. “Vreau să îi ţin uniţi pe copii. Să ştiu că, după ce nu mai sunt, au un adăpost bun, o casă a lor. De aia m-am apucat s-o refac”, spune tatăl, arătând spre zidul de BCA pe care a început să-l ridice, pe lângă pereţii vechi. Apa vine de la o pompă din curte. 

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Curentul electric e oprit, din cauza datoriilor. Am plătit, acum aştept să vină să-i dea iar drumul.

David Troia:

David are o maşină de spălat semiautomată, dar, până sosesc oamenii cu rebranşarea, spală de mână, la lighean. 

La aragazul cu butelie, din bucătărie, tatăl interpretează un repertoriu clasic: ciorbe, tocăniţe, omlete.  

Natura situaţiei cu mulţi copii

Dimineaţa, patru ghiozdane ies săltăreţe pe poarta de scânduri cenuşii. Şcoala şi grădiniţa din Vizureşti se află cam la un kilometru de casă. Alin, 12 ani, e cel mai mare şi după el se ţin, ca bobocii de raţă, Valentin, zis Biţă, 8 ani, Nicolas, 7 ani, şi Maria, 6 ani. Tatăl merge şi el pe lângă ei, până în curtea şcolii, apoi se duce unde e chemat la muncă.  

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

David a făcut şcoala profesională şi a lucrat ca mecanic sudor la reparat vagoane. „Puteam să merg mai departe, cu şcoala, dar situaţia era de aşa natură că a trebuit să muncesc. Părinţii mei erau săraci, eram mulţi fraţi, nu ne-au putut ajuta mai mult”, spune bărbatul. După ce l-a părăsit soţia, David a trebuit să-şi caute de muncă aproape de casă. Nu avea pe cine lăsa să stea cu copiii, pe sora lui mai mare nu se putea bizui, pentru că „abia mă târâi cu piciorul ăsta, am patru operaţii”, oftează femeia.

În comuna Ciocăneşti şi prin împrejurimi, piaţa muncii e destul de monotonă: pe şantier sau pe ogor. „M-am reprofilat, am învăţat să ţin mistria, să fac betonul. Găsesc de lucru mai uşor în construcţii. Când nu pot veni la prânz, să pun masa pentru copii, are grijă Biţă, băiatul de 8 ani”, spune tatăl.

Special pentru ocaziile când lipseşte toată ziua, tatăl a cumpărat un telefon cu ecran, „să-i sun şi să îi şi văd cum sunt, ce fac, dacă sunt toţi. Situaţia e de aşa natură că trebuie să mă implic”.

„Copilul e ceva mult mai complex”

Biţă e mâna dreaptă a tatălui în gospodărie. „Alin îi ajută la teme. Biţă e cu treburile casei. Pun mai multă bază pe el. De multe ori, uit, sunt atâtea probleme, de multe ori, biblioteca asta cerebrală nu face faţă. Şi-l întreb pe el: bă, Biţă, ştii tu unde e lucrul ăla? Da, tată, ştiu unde este. Ceilalţi sunt cu joaca”.

La şcoală, Alin şi Nicolas merg bine, Biţă, aşa şi aşa, are notele cele mai mici dintre fraţi. „Îi place să se ducă la şcoală, dar se plictiseşte repede. Nu că-i prea uşor… Dar nu ştiu ce-i în capul lui, în mintea lui. Copilul e ceva mult mai complex, nu poţi să ştii ce e în mintea lui, azi e într-o fază, mâine trece în altă fază…”. David nu mai arată cu degetul în sus, când vorbește despre Biță se uită la băiatul lui ca la un cub Rubik îmbunătăţit.

Maria, la grădiniţă, ştie să scrie şi să citească. Are o bentiţă norocoasă pe care, dacă o uită acasă, intră în panică şi cu greu îşi adună curajul să păşească dincolo de uşa grădiniţei. Avea trei ani când mama ei a plecat şi nu-şi mai aminteşte dacă a plâns sau nu, atunci.

„N-au plâns”, intervine tatăl. „Puteţi să-i întrebaţi”. Alin are răspunsul în frunte, sub breton: o cicatrice stelată, rămasă după ce mama lui i-a aruncat un scaun în cap.

Cuvântul care nu trebuie rostit

În Vizureşti, viaţa e, în general, grea la orice vârstă. De şcoală, pe care, de altfel, a vizitat-o, acum câţiva ani, şi prinţul Charles, se leagă speranţele multor părinţi din sat. 

„Să învăţaţi, că altfel ajungeţi să munciţi ca mine, cu cârca”, le predică David copiilor. „Dacă învăţaţi, puteţi ajunge orice, oriunde”. Maria se face doctoriţă, Biţă şi Nicolas se fac, amândoi, poliţişti, „să prindem hoţi”, iar Alin, căruia îi place să se joace cu apa, se face pompier.

Câinele lăţos din curte se face tot câine, jumătatea de pepene de lângă cuşca lui, rest de la masa vecinilor, rămâne tot jumătate. Cu tatăl alături, cei patru fraţi îşi văd de copilărie. „Fac şi pozne, ca orice copii. Nu mă supăr. Ei sunt ajutorul meu, oamenii mei de vorbă, cu ei împart şi bune, şi rele. Dar relele le ţin mai mult pentru mine. Nu prea mă destăinui”. David se încruntă când îşi aminteşte o discuţie nu foarte îndepărtată.

„Fosta soţie spunea: şi eu îi iubesc pe copii! Cuvântul ăsta e un cuvânt mare, mă, cuvântul ăsta nici nu trebuie rostit, trebuie trăit, făcut fapte. Din alea, din fapte, se vede că e iubire. Nu că spun eu din gură. Pentru mine, să-mi iubesc copiii înseamnă cam totul, totul. Ce aş putea să iubesc eu la viaţa asta decât pe ei?”. 

****

Dacă doriţi să-i ajutaţi pe David şi pe copiii lui să aibă o casă mai bună, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro sau puteţi dona în conturile Asociaţiei Şansa Ta, cu menţiunea: pentru David şi copii.

Conturi Şansa Ta, deschise la BCR:
CONT IN LEI RO64RNCB0591123278690001
CONT IN EURO RO37RNCB0591123278690002
SWIFT: RNCB RO BU

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro