Un taximetru și un autoturism, s-au ciocnit frontal pe Splaiul Independenței, în apropiere de intersecția cu strada Virtuții, sens Pod Grozăvești, zona Sema Park (fosta uzină Semănătoarea), potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere București.

„În urma impactului, taximetristul – în vârstă de 66 de ani – și șoferul celuilalt autoturism – în vârstă de 53 de ani – au murit, iar alte două persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, au fost rănite și au fost transportate la Spitalul Universitar”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Adrian Marian.

Unul dintre răniți era client în taxi, iar al doilea se afla în celălalt autoturism. Pentru intervenția la fața locului, au fost folosite o autospecială pentru descarcere și una pentru stingerea incendiilor, patru ambulanțe SMURD și una de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

FOTO: ISU București-Ilfov

Accidentul s-a petrecut la capătul liniei RATB 601, iar în stație se aflau două autobuze garate, fără pasageri, care au fost acroșate ușor.

La această oră, circulația rutieră în zonă este restricționată și se circulă, alternativ, pe un singur fir.


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV. Povestea bătrânei de 78 de ani care a fost umilită la ușa a 15 azile de stat și particulare. Diagnostic: internare imposibilă!


 

Urmărește-ne pe Google News