Chiar daca vara a trecut, caldurile insuportabile au devenit amintiri si acum frigul incepe sa-si arate “coltisorii”, riscul deshidratarii pielii este la fel de prezent.
Fie ca este vorba de soare, ger, vant, aer conditionat sau temperaturi extreme, pielea este afectata incet si sigur. Pentru a nu capata un aspect dizgratios, lipsit de luminozitate si uscat, pielea poate fi protejata fara prea multa bataie de cap. Regula de baza este consumul ridicat de apa. Apoi va puteti ajuta pielea sa se regenereze mai usor prin consumul de rosii, morcovi, salate, patrunjel si broccoli. Aceste legume asigura un plus de vitamina A.
De asemenea, puteti apela la suplimentele nutritioniste pentru a ajuta pielea si din interior catre exterior. La indemana va stau si plantele pentru a remedia acest efect inestetic. La magazinele de specialitate puteti achizitiona la preturi “nepiperate” faimoasa crema de tataneasa, care, aplicata direct pe piele, e mai mult decat o binecuvantare. Acelasi efect il are si crema de galbenele, dar mai ales in zilele foarte reci.
Crema din ou crud poate face minuni
Pentru o piele catifelata si un aspect sanatos, masajul cu ulei de masline sau avocado este si o desfatare, dar si un avantaj. Dupa o baie calduta, aplicarea acestui masaj ajuta la relaxarea muschilor, dar si hidrateaza intens epiderma. Tot pe perioada iernii puteti acorda o ingrijire profesionala tenului, intr-un timp foarte scurt. Aplicati in fiecare seara o crema dintr-un ou crud, o lingurita de miere si una de ulei de masline. O lasati sa se usuce pe fata si apoi o indepartati cu apa calduta. Pasul final e aplicarea unei creme hidratante de noapte. Prin aceste mici sfaturi, puteti trece fara mari probleme peste anotimpul rece, la fel de frumoasa si cu un ten de cinci stele.