Agențiile umanitare au avertizat în repetate rânduri cu privire la o criză de sănătate în această enclavă palestiniană mică și aglomerată, aflată sub o blocadă israeliană în urma căreia au fost tăiate curentul electric, apa potabilă și combustibilul, doar mici convoaie ale ONU cu alimente și medicamente reușind să intre.

„Înghesuirea civililor și faptul că majoritatea școlilor folosite ca adăposturi găzduiesc o mulțime de oameni este un teren propice pentru răspândirea bolilor”, a declarat Nahed Abu Taaema, medic de sănătate publică la spitalul Nasser din Khan Younis.

Autoritățile palestiniene afirmă că aproape 5.800 de persoane au fost ucise de atacurile aeriene și de artilerie israeliene care au urmat atacului din 7 octombrie al militanților Hamas ce au pătruns în Israel, ucigând peste 1.400 de persoane și luând peste 200 de ostatici.

Israelul le-a transmis tuturor celor care locuiesc în jumătatea nordică a Fâșiei Gaza, lungă de 45 km, să se mute spre sud, dar bombardamentele sale au distrus districte din întreaga enclavă.

Toate spitalele au rămas fără combustibil pentru a-și alimenta generatoarele, iar medicii au avertizat că echipamentele esențiale, cum ar fi incubatoarele pentru nou-născuți, riscă să se oprească.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a precizat că 40 de centre medicale și-au suspendat activitatea, într-un moment în care bombardamentele și strămutarea pun presiuni sporite asupra sistemului de sănătate.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT: Armata israeliană, „pregătită și hotărâtă” pentru următoarea etapă a războiului. Biden face apel la un „flux continuu” de ajutor în Gaza

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

mirelas   •   25.10.2023, 13:13

RAchete, boli... Trist ce se întâmplă acolo.

chiruleonard   •   25.10.2023, 10:22

Trist ce se întâmplă.....

ionels   •   25.10.2023, 08:53

Mai ceva covid lipseste acolo.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI